Descriere Curs

Ce este autogestionarea și de ce avem nevoie de ea

 

Multă lume confundă autogestionarea cu autocontrolul. Totuși, există o diferență mare între cele două.

 

Autocontrolul este procesul prin care gestionezi o reacție, o emoție, un comportament care apare de la nivel instinctual, reactiv.

 

Autogestionarea înseamnă procesul prin care îți modelezi comportamentele și felul tău de a fi, ca să se potrivească cel mai bine în context, astfel încât să obții rezultatele pe care ți le dorești, atât legat de obiectivele tale, cât și legat de relațiile tale.

 

 

Cum se leagă stările noastre de rezultatele pe care le obținem

 

Procesul prin care obținem rezultatele și construim relațiile din viețile noastre este matematic.

 

Rezultatele sunt doar consecințe.

Ceea ce duce la rezultate sunt acțiunile noastre

Acțiunile noastre derivă din deciziile noastre, ele fiind rezultatul unui proces de gândire.

Gândurile noastre sunt supuse și sunt influențate de starea pe care o avem.

 

Ce trebuie să facem ca să schimbăm rezultatele noastre

 

Dacă vrem să facem o schimbare în rezultate, avem nevoie să lucrăm cu acest sistem emoții-gânduri-comportamente. Dacă nu intervenim în sistemul respectiv în mod intenționat, rezultatele din viețile noastre nu se schimbă.

Despre trainer

Zoltan Veres

Zoltan Veres

Inca de tanar a avut spirit de antreprenor, indraznet si curios sa incerce cai diverse prin care sa isi construiasca viata pe care si-o dorea.

Si-a invatat lectiile despre antreprenoriat in cele 4 situatii in care a ajuns sa declare falimentul afacerilor pe care le initiase.

Simultan dezvoltarii afacerilor proprii si ulterior acestora, s-a angajat si a lucrat ca informatician, consultant in diverse proiecte, intre care si unele privind educatia. A fost Director Economic al unei companii de asigurari, a lucrat ca IT-ist pentru o companie din Bucuresti, iar ulterior a devenit Directorul Regional al respectivei firme, in zona Ardealului.

Dupa ce acea firma a decis sa inchida sucursalele regionale, a ramas din nou fara un loc de munca. Dar cu ajutorul unui prieten si in ciuda fricii pe care o are de inaltimi, s-a angajat ca alpinist utilitar.

In tot acest timp, Zoltan si-a descoperit si talentul de a “citi” oamenii.
A observat ca reuseste sa faca legaturi in comportamentele oamenilor, pe care ceilalti nu reusesc sa le faca. Descoperea sabloane comportamentale in ceilalti si si-a dorit sa aprofundeze teoria, ca sa poata aplica practic, in relatiile lui cu cei din jur.

Cu timpul, si-a dat seama de matematica din viata lui. A reusit sa o inteleaga si sa o vada ca pe un model pe care poate sa il aplice in viata mai multor oameni, ca sa ii invete despre cum fiecare isi creeaza viata prin decizii, atitudini, comportamente si actiuni.

A incercat mai multe metode, tocmai pentru ca isi dorea sa aprofundeze ceea ce parea sa faca instinctiv.
A studiat Programare Neuro-Lingivistica, Tehnici de Eliberare Emotionala si multe alte metode de dezvoltare personala.

Iar cand a aflat de Inteligenta Emotionala, si-a dat seama ca acesta este conceptul care le aduna pe toate celelalte la un loc: putin mai profund decat doar despre cariera, performanta si bani. Ci, mai degraba, tot ce implica lucrul cu propria persoana, legatura cu sine, cu starile proprii, la modul cat se poate de practic, fizic, dar cu valente aproape spirituale.

Astfel, a ajuns sa predea Inteligenta Emotionala clientilor cu care facea sedinte private de consiliere si ulterior a dus conceptul si in cadrul unor companii, care isi doreau sa isi educe angajatii in acest domeniu.

Iar acum lucreaza in fiecare zi, ca sa construiasca o lume constienta, cu fiecare om care ii cere ajutorul si e dispus sa lucreze impreuna cu el.

Recenzii cursanti

  • 5 Stele
  • %0
  • 4 Stele
  • %0
  • 3 Stele
  • %0
  • 2 Stele
  • %0
  • 1 Stea
  • %0

0

Nota din recenzii

Lasa o recenzie

  • Ce nota merita acest curs ?

Cursuri similare

Strategii de invatare
intermediar
Detalii curs
Responsabilitate sociala
intermediar
Detalii curs
Managementul Stresului
intermediar
Detalii curs
Pret Gratuit

    Detalii curs

  • Lectii 8
  • Cursanti 1
  • Durata 1 ora, 36 min, 44 sec
  • Nivel intermediar
  • Limba Romana
  • Online Da
2.png

Nu esti inca convins?


Fiecare curs vine cu o perioada de 14 zile in care il poti returna